Primul portal agricol din Moldova

Interviu

29/07/2021
”Banii făcuți în Europa, niciodată nu-ți aduc aceeași satisfacție”
El oier, ea este specialist în administrarea afacerilor și contabilă. Ea degajează energie și se implică în zeci de activități, el este modest până în măduva oaselor, dar cu multă verticalitate. Sunt diferiți, dar știu să se completeze reciproc, atât pe plan personal, cât și pe cel profesional. Sunt niște luptători care și-au setat clar scopurile și merg spre îndeplinirea lor. 
27/07/2021
”E rău sau bine, fiecare decide pentru sine, dar eu vreau să fiu acasă!”
Se spune că rădăcinile mereu te cheamă acasă. O fi, nu putem să garantăm că e valabil pentru toată lumea, dar pentru Petru Eșanu din Mihăileni, cu siguranță asta a funcționat. De când se ține minte, ceva construiește – legături, relații, case, iar mai nou s-a apucat să clădească o afacere în satul de baștină. 
19/07/2021
​„Când ai susținere, ești mai încrezător în propriile forțe”
Vasile a fost plecat în lumea mare să-și adune bani de existență, a trăit printre străini mai bine de un an. Iar când a revenit acasă, a descoperit că tata împreună cu fratele său Ion, au construit o seră. I s-a părut o bună oportunitate și un motiv întemeiat de a sta în satul natal, la Baraboi. Așa că și-a suflecat mânecile și s-a apucat să dezvolte afacerea. Iar astăzi, familia Jitari are deja 12 sere.
13/07/2021
​”Nouă nu ne trebuie bani, nouă ne trebuie timp”
Ludmila Romaniuc este o agricultoare din capătul de nord al țării, chiar de la Ocnița. De ani buni, femeia dezvoltă o afacere în mai multe sfere agrare - de la livezi, până la flori. Pe mâinile ei poți citi genul de activități pe care le are în fiecare zi. Probabil că micile cicatrici le-a căpătat de la spinii trandafirilor, iar pielea degetelor este ușor nuanțată în verde, de la clorofila eliminată de frunzele rupte ale calelor. 
12/07/2021
​Fermierul de la Ocnița: ”o scroafă bună aduce o mie de dolari venit”
Timp de zece ani a muncit în străinătate, iar în 2011 a revenit la baștină, la Hădărăuți, Ocnița, unde și-a deschis o afacere cu porci. Pentru început, a cumpărat patru scroafe de la Institutul de Selecție din Orhei, iar acum, ferma lui are șapte animale.
DINAMICA PREȚURI