Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

Strugurii “ Moldova” intră în categoria produselor de nişă pe piaţa locală în această primăvară

În prima jumătate a lunii martie, prețurile angro la strugurii de masă pe piață au crescut în medie cu 1-2 lei/kg comparativ cu luna februarie, respectiv până la 14-15 lei/kg (0,76 USD-0,81 /kg). Acesta preţ este  cu aproximativ 15-17% mai mare decât prețul din aceeași perioadă a anului trecut, dar cu 12-13% mai mic decât prețul din martie 2020.

Operatorii pieței de fructe susţin că până în februarie, stocurile rămase de struguri din recolta 2021 (aproximativ 7 mii de tone, conform estimărilor experților) erau destul de bine păstrate în frigiderele întreprinderilor vinicole şi comerciale. Unele loturi destul de mari de struguri nu arătau mai rău decât toamna trecută și erau foarte solicitate pe piața europeană. Din cauza exporturilor intense din martie, în depozitele de fructe nu au rămas mai mult de 1-2 mii de tone de struguri.

În același timp, chiar și cei mai calitativi struguri „Moldova” este puțin probabil să fie exportaţi în cantități mari. Bobiţele struguri încă îşi păstrează fermitatea, însă ramurile ciorchinelor s-au întunecat și s-au uscat deja, fapt ce scade mult din atractivitatea produsului pentru consumatorii europeni. Totodată, strugurii „Moldova” sunt destul de solicitaţi pe piaţa internă. Aceştia sunt retraşi de pe rafturile din supermarketuri, unde sunt înlocuiți cu produse importate mai proaspete şi se comercializează în piețele de cartier şi spaţii comerciale de tip butic la un „preț de nișă” relativ mare - până la 20-30 lei/kg ($ 1,09 -1,63/kg).

Sursa: EastFruit

DINAMICA PREȚURI