Valul de frig neașteptat a pus în gardă
producătorii agricoli, care urmăresc îngrijorați temperaturile din acest
weekend. Deși în timpul zilei, temperaturile sunt pozitive, noaptea mercurul
scade în termometru destul de mult, iar meteorologii prognozează minime de până
la -10 grade în următoarele zile. Astfel temperaturile negative provoacă stres
culturilor agricole, pomilor și viței de vie. Totuși experții susțin că
impactul nu va fi devastator, dacă temperaturile negative nu vor depăși limita
de -12 grade Celsius.
„Deocamdată
nu există motive să ne îngrijorăm, pentru că de fapt nu s-a încălzit brusc,
este adevărat că avem temperaturi negative noaptea, care se vor menține pe
parcursul a două săptămâni, dar din motiv că solul a fost rece, nu a pornit
vegetația. Este o perioadă destul de favorabilă pentru vița de vie, adică
reținerea încălzirii este în beneficiul viticultorilor, dar cred că și pentru
pomicultori. Fluctuațiile de temperatură sunt mai grave dacă începe vegetația.
Dar acum chiar nu există un risc major, comparativ cu alți ani când în luna
martie, caișii înfloreau și ulterior înghețau, polenizarea nu se efectua, urmând
consecințe nefaste pentru recoltă.” a menționat Gheorghe
Gaberi,președintele Asociației Producătorilor și Exportatorilor de struguri din
Moldova.
Și Ananie Peșteanu, doctor conferenţiar
universitar, de la Facultatea Horticultură a Universităţii Agrară din Moldova,
susține că nu există motive de îngrijorare atâta timp cât temperaturile
negative nu vor depăși limita de – 12 grade Celsius.
”Nu sunt
anunțate temperaturi mai scăzute de – 12 grade Celsius, prin urmare nu trebuie
să existe griji. Și chiar dacă la piersici de obicei, coroana fiind cu multe
flori, dintre care 20-30 % îngheață, recolta oricum este una în limitele
normalității. Dar cum există probleme cu exporturile, poate chiar să fie în
folosul plantațiilor, să fie roada mai redusă în acest an.Poate să fie mai
periculos pentru zona de sud a țării, unde fenofaza era mai înaintată un pic,
dar oricum temperaturile înregistrate au fost de -6 și -7, din câte știu. Prin
urmare, procesul de înflorire va fi întârziat, așa că înghețurile care survin
de regulă în luna aprilie nu vor fi atât de stresante pentru pomi. Totodată și
pentru culturile cerealiere nu cred că există vreun risc acum, un anumit stres
pentru plante va fi, dar agricultorii care au aplicat îngrășăminte nu au de ce
să-și facă griji, va rezista. Mă gândesc că nici la nordul țării, unde de
obicei este mai frig, temperaturile nu vor influența dezvoltarea pomilor, numai
poate la soiul de cireși ”Cordia”, care este mai sensibil la temperaturile
scăzute și pierde un anumit procent de muguri, dar nu cred că vor fi mari
pierderile.” a subliniat expertul Ananie Peșteanu.
Sursa: AGROEXPERT