Obiectele de infrastructură și
beneficiari eligibili
Tipuri de infrastructură
eligibile pentru finanțare în zona rurală:
Infrastructura de irigare
Proiectul va cofinanța
investițiile în infrastructura de irigare care va include:
- Sisteme de irigare la scară mică conectate la
Sistemele Centrale de Irigare existente care se află la balanța Apele
Moldovei. De obicei, aceste sisteme includ: stația de pompare,
conducta de aducțiune terenurile beneficiarilor cu hidranți (la
necesitate), bazin de acumulare a apei pentru irigare (la necesitate)
căptușit cu geotextil de protecție din polipropilenă cu o capacitate de
stocare de până la 15.000 mc, precum și stația de pompare din bazinul de
acumulare a apei pentru irigare (la necesitate);
- Sisteme de irigare la scară mică cu sursa de apă
existentă în comunitate/localitate (stație de pompare din
rezervoare naturale de apă râu/lac). De obicei, aceste sisteme includ
stația de pompare, conducta de aducțiune către terenurile beneficiarilor,
bazinul de acumulare a apei pentru irigare (la necesitate) căptușit cu
geotextil de protecție din polipropilenă cu o capacitate de stocare de
până la 15.000 mc și stația de pompare din bazinul de acumulare a apei (la
necesitate);
- Construcția/reabilitarea iazurilor/bazinelor de
acumulare a apei. Aceste iazuri vor servi pentru utilizarea apei
pentru irigare, precum și ca sursă de apă pentru animale domestice și
sălbatice. Aceste iazuri/lacuri nu vor fi date în arendă pentru
piscicultură.
Niciun sistem de irigare nu va
avea capacitatea de irigare a terenurilor agricole mai mare de o suprafață de
100 ha.
Infrastructura de drumuri
Proiectul va acorda investiții în îmbunătățirea (construcția/reparația) drumurilor rurale care are asigurarea accesului adecvat al producătorilor agricoli la zonele de producție și facilitează comercializarea produselor micilor fermieri.
Investițiile eligibile vor include segmente de drumuri și construcții auxiliare, cum ar fi poduri mici, instalații de drenaj și lucrări de protecție împotriva eroziunii pentru a asigura rezistența la climă a drumurilor reabilitate.
În mod obișnuit, acestea sunt
tronsoane de drum cu lățimea de 4 -6 m, cu o lungime medie de 2,5 – 3 km, cu
acoperire din pietriș dur sau stabilizat.
Beneficiarii și criteriile de
eligibilitate
Cererea de finanțare poate fi
înaintată din numele APL (Primărie) în asociere cu grupurile de fermieri mici
interesați, Asociațiile Utilizatorilor de Apă (AUA), întreprinderile agricole
persoane juridice sau fizice care practică o activitate economică.
Cererea va include o scrisoare de
confirmare din partea autorităților relevante și anume APL (Primăria) sau
Agenția Apele Moldovei care confirmă reevaluarea infrastructurii propuse (ca
mijloc fix) după finalizarea construcției și va lua la evidență în bilanțul
contabil, precum și va introduce prevederile necesare în bugetul său și își
asumă responsabilitatea pentru exploatarea și întreținerea rațională ulterioară
a proiectului de infrastructură.
Toate cererile de finanțare
trebuie să fie aprobate de către Autoritățile publice locale (Primăria).
Investițiile vor fi implementate
în zonele rurale ale Moldovei, fără o focalizare/limitare geografică specifică.
Cu toate acestea, prioritare vor
fi considerate propunerile de proiect din zonele geografice mai predispuse la
riscurile asociate schimbărilor climatice și pentru zonele vizate care prezintă
o concentrație relativ mai mare a sărăciei, pe baza indicatorilor Indicelui de
deprivare a zonelor mici (IDAM).
Grantul competitiv oferit de
proiect pentru:
- infrastructura de irigare va fi limitată
la 300.000 USD [din surse de fonduri IFAD] per propunere
calificată, plus contribuția Guvernului (HG 246);
- infrastructura de drumuri va fi limitată
la 200.000 USD per propunere calificată, plus contribuția
a Guvernului (HG 246).
Detalii privind criteriile
de eligibilitate, modul de participare la concurs, condițiile de finanțare şi
evaluare le găsiți accesând pagina UCIP IFAD, rubrica Granturi.
Pentru finanțare vor fi selectate
cererile care au acumulat cel mai mare scor, până la alocarea completă a sumei
prevăzute în bugetul anului, pentru anul în care urmează să fie implementat
proiectul de infrastructură.
Lista proiectelor selectate va fi
recomandată Comisiei de Selectare pentru aprobarea granturilor competitive în
cadrul componentei de infrastructură.
Pachetele de documente vor fi
prezentate în plic sigilat cu indicarea obligatorie a denumirii concursului,
numele beneficiarului și datele de contact la adresa: mun. Chișinău bd. Ștefan
cel Mare și Sfînt 162, bir.1303, sau în Boxa pentru corespondența, extins
prin relansare până la 15 Aprilie 2022, ora 1700.
Pentru întrebări sau clarificări
ne puteți contacta la adresa: office@ucipifad.md sau la tel: 022 223075,
mob: 068199924 (Victor
Cervatiuc, Specialist în Dezvoltarea Proiectelor de Infrastructură), 079640704 (Ecaterina, Inginer în
Irigare pentru Dezvoltarea Proiectelor de Infrastructură).
Rezultatele etapelor de pre-calificare și
calificare vor fi comunicate fiecărui solicitant, inclusiv, dacă este cazul,
motivele eșecului.
Cererile ce vor fi aprobate
spre finanțare vor fi publicate.
Sursa: Agrobiznes