Din păcate, acest embargo confirmă îngrijorările exprimate de
EastFruit într-un articol publicat anterior cu privire la o posibilă
interdicție a importului de fructe și legume din partea Belarusului. Conducerea
Republicii a decis să impună un impozit suplimentar propriilor cetățeni și să
restricționeze accesul acestora la legume, fructe, pomuşoare și nuci de
calitate începând cu 1 ianuarie 2022 - decretul guvernamental fiind publicat în
data de 7 decembrie 2021 pe Portalul Național Juridic - Internet al Republicii
Belarus.
Dintre surprizele neaşteptate, se
remarcă absența Ucrainei din lista țărilor în care importul de fructe și legume
a fost interzis. De asemenea, neașteptată a fost includerea țărilor din afara
UE în această listă. Prin urmare, au fost incluse nu doar SUA, Marea Britanie,
Norvegia, Elveția, Islanda și Irlanda de Nord, ci și țări precum Albania,
Macedonia de Nord și Muntenegru, ţări care nu se află sub anumite sancțiuni
rusești. Totodată, Serbia, care în mod tradiţional se află în relaţii bune cu Federaţia Rusă, nu a fost
inclusă în lista țărilor din care a fost interzis importul de legume și fructe.
Analiștii EastFruit au încercat
să analizeze cine sunt beneficiarii acestui embargo și cum se va reflecta acest
lucru asupra afacerilor cu fructe şi
legume în Belarus și Rusia. La urma urmei, nu este un secret faptul că Belarus
a constituit un punct de tranzit major al alimentelor interzise în Federația
Rusă către pieţele acestei țări. Prin urmare, prin introducerea embargoului
pentru aceste țări, Belarus nu numai că majorează prețurile și limitează
alegerea consumatorilor săi, dar îi privează și pe antreprenorii implicați în
comerțul cu fructe și legume de venituri suplimentare considerabile. Totodată,
pe lângă legume, fructe, pomuşoare și nuci, Belarus a interzis și importul de
carne și păsări de curte, produse lactate, produse din carne, produse de
cofetărie și alte produse alimentare.
Trebuie înțeles faptul că
interzicerea importului de produse din UE are un impact major asupra
țărilor care nu se află sub aceste interdicţii, nu doar prin facilitarea
accesului la piața din Belarus, ci și prin interzicerea de facto a re-exportului
de fructe și legume din țările UE către Federația Rusă. Acest lucru va duce la
creșterea prețurilor la fructe și legume chiar şi în Rusia, deși ele deja au
atins cote maxime record.
Cine va pierde de pe urma embargoului din Belarus?
Principalele pierderi vor fi
suportate de consumatorii de legume și fructe din Belarus și Rusia. Ei vor
trebui să plătească mai mult, însă pentru produse de calitate inferioară.
Dintre toate țările, Polonia, Spania,
Țările de Jos, Belgia și Grecia vor suferi cele mai mari pierderi. Pierderile
totale ale exportatorilor de fructe și legume din UE se vor ridica la
aproximativ 300 de milioane de dolari pe an. În principiu, pătrunderea pe noi piețe
de desfacere nu va fi atât de dificilă pentru marea
majoritate a ţărilor, cu excepția Poloniei. Cu toate acestea, agricultorii din
UE vor suferi pierderi semnificative.
Restul țărilor care au intrat sub această interdicție, cel mai probabil, nici măcar nu vor observa impactul acestui
embargo asupra afacerii cu fructe și legume, însă pentru o ţară mică,
precum Macedonia de Nord, pierderea de 10 milioane de dolari din exporturi se
va face resimţită destul de puternic.
Cine va beneficia de pe urma acestui embargo?
Poate sună ciudat, dar acest
embargo devine destul de benefic pentru Ucraina,
care deja va putea exporta pe piaţa din Belarus mult mai multe mere și
alte fructe, iar în acest an, chiar şi legume și cartofi. Ucraina fiind ţară
vecină cu Belarus, exportă anual fructe și legume proaspete în valoare de
20-30 de milioane de dolari.
În contextul crizei instalate pe
piața de mere proaspete din anul curent, acest embargo va fi un adevărat cadou
pentru Ucraina, deoarece prețurile la mere aici rămân extrem de mici, mai ales
pe segmentul soiurilor vechi şi care sunt la mare căutare doar în Rusia și
Belarus. Pe fonul lipsei concurenței din partea Poloniei, vânzările de mere ar putea
crește de la 1 ianuarie, deși, desigur, până la sfârșitul anului, importatorii
vor încerca să achiziţioneze cât mai multe produse din UE. De asemenea, în
acest an, Belarus importă în mod activ morcovi, cartofi, legume congelate și
roșii de seră din Ucraina. În timpul sezonului, Ucraina exportă activ legume, pomuşoare
și fructe în Belarus și, prin intermediul acesteia, în Federația Rusă.
Totuși, trebuie de luat în
considerare faptul că și Ucraina poate fi inclusă în acest decret în orice
moment.
Acest embargo devine benefic şi pentru
Moldova. Aici, se atestă o situație
similară ca şi în Ucraina cu merele - există multe soiuri vechi care vor fi mai
ușor comercializate acum în Belarus. Moldova va putea, de asemenea, să-şi crească
vânzările de struguri de masă, deși anul acesta, stocurile sale în depozite nu
sunt cele mai mari. În sezonul estival, multe fructe și pomuşoare din Moldova
își vor găsi mai ușor drumul spre piețele din Federația Rusă și Belarus. Un
beneficiu potențial suplimentar ar fi creșterea reexportului de produse din UE
către Federația Rusă prin Moldova.
Embargoul va aduce beneficii și Serbiei. Până la urmă, această țară nu
este inclusă în listă, ceea ce înseamnă că situația comercializării merelor spre
Belarus se va îmbunătăți ușor, deși la moment, prioritatea acestei direcții de
export pentru Serbia nu se află în prim plan. În sezonul activ, Serbia exportă o cantitate
semnificativă de fructe sâmburoase și afine pe piața din Rusia și, parțial, pe
piața din Belarus. Apropo, Serbia poate deveni un hub de reexport pentru
Federația Rusă în locul Belarusului, deși în urmă cu câțiva ani a existat un
scandal în acest sens și de atunci volumul reexportului a scăzut brusc.
Interdicția va aduce beneficii și
țărilor din Asia Centrală, precum:
Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan și Kârgâzstan. Cu toate
acestea, profitabilitatea acestui lucru nu va fi atât de evident, din moment ce Belarus nu
cumpără foarte multe produse din aceste țări, iar logistica rămâne a fi complicată
și costisitoare. Prin urmare, pe fonul lipsei de alternative, Belarus poate
crește importurile de fructe sâmburoase și legume timpurii din aceste țări.
Într-o măsură mult mai mică, Georgia
va beneficia şi ea de pe urma acsetui lucru.
Turcia va avea parte de multiple
beneficii din acest embargo, deoarece este practic singura țară care poate
înlocui aproape complet toate bunurile pe care Belarus nu le va putea
achiziționa din UE. Totodată, şi situația de pe piața rusă poate deveni mai
favorabilă. De asemenea, această conjuncture este benefică şi pentru Iran.
Şi exportatorii de citrice din Maroc și Egipt vor avea posibilitatea să-şi crească vânzările pe piața din
Belarus în absența concurenței din Spania, Grecia și Italia.
Sursa: EastFruit