„EcoSeeds LuMo - De la sămânță la raft” este
genericul unui proiect agricol, lansat ieri în Republica Moldova. Acesta are
drept scop susținerea agricultorilor autohtoni în producerea materialului
semincer certificat ecologic, transmite MOLDPRES.
Datorită susținerii Uniunii Europene, proiectul
este dezvoltat de Institutul Institutul de Biologie și Agricultură din
Luxemburg și Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii
Alimentare din Moldova, în cadrul programului EU4 Business.
„În lume devin tot mai importante sistemele
agricole și alimentare ecologice, iar din anul 2003 și până în prezent,
dinamica agriculturii ecologice înregistrează o creștere constantă. Ne dorim ca
prin intermediul proiectului „De la sămânță la raft”, producătorii agricoli să
realizeze vizite, cercetări, schimburi de experiență și să identifice alternative
privind aplicarea unor tehnici mai sustenabile pentru obținerea calității
materialului semincer”, a estimat ministrul Agriculturii şi Industriei
Alimentare, Viorel Gherciu.
Activitățile proiectului vor fi desfășurate
până în luna februarie 2022 și sunt concentrate pe dezvoltarea plantelor din
familia Solanaceelor, în special a cartofului. La fel, proiectul prevede
organizarea seminarelor cu participarea unor echipe de experți internaționali
și de agricultori din țara noastră, pentru a prelua experiența de cultivare,
distribuție, logistică și de marketing a fermierilor din Luxemburg, precum și
de a identifica tehnici de adaptare a culturilor la secetă.
În Republica Moldova, bazele cadrului
legislativ-normativ au fost puse odată cu adoptarea Legii cu privire la
producția agroalimentară ecologică, urmată de un şir de acte normative.
Ulterior, a fost introdus controlul privat al agriculturii ecologice, or,
producția agroalimentară ecologică este certificată de un organism de inspecție
și certificare acreditat în sistemul EN 17065 şi recunoscut de Ministerul
Agriculturii și Industriei Alimentare.
Sursa: MOLDPRES