Aleargă între două locuri de
muncă, ziua este vânzătoare la benzinărie, iar când își termină schimbul,
îmbracă haina de apicultoare. Și-a început afacerea modest, cu patru stupi de
albine, în urmă cu patru ani. A primit zeci de înțepături, a suferit și pierderi,
dar, până la urmă, a reușit să le îmblânzească.
Astăzi, în grădina din fața
casei, are o prisacă de 300 de familii de albine.
Cristina Brumă, din satul
Hristici, raionul Soroca spune că e mama a doi copii – fiica Daria și...
afacerea cu albine.
Este o luptătoare, o femeie care
știe ce vrea. Își setează obiectivul și-l îndeplinește. Nu se oprește în fața
provocărilor. Și chiar dacă n-a reușit să facă studii de specialitate și-a
asumat și rolul de contabil. Iar de curând, a reușit să obțină de la Agenția de
Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA) subvenția în avans pentru
inițierea afacerii, în valoare de 650 de mii de lei.
Cum ai descoperit apicultura și
de ce ai ales-o?
Am rude care fac apicultură. Ei
și-au transmis această ocupație din generație în generație, e o dinastie
întreagă, sunt la a patra generație deja. Văzând la ei, am ajuns să le
îndrăgesc și eu. Vara mergeam la ei când scoteau mierea. Vedeam toată procedura
și îmi părea interesant. Atunci mi-a venit ideea să-l rog pe cumătru să mă
ajute, să încerc și eu.
Cum a fost prima întâlnire cu
albinele, mai ții minte? Din câte știu, ele nu acceptă chiar pe toată
lumea.
Prima dată am făcut cunoștință cu
ele, atunci când rudele mele extrăgeau mierea. Eram într-o încăpere unde
aduceau stupii plini cu miere și mai era și câte-o albină rătăcită pe acolo. Și
foarte tare mă temeam de înțepătura de albină. Am și primit atunci vreo 2 - 3
înțepături. Dar nu mi-a fost nimic. Și atunci am înțeles că e ceva plăcut să
comunici cu ele. În special, m-a cucerit zgomotul lor, zumzăitul. Cât de nervos
ai fi, când le auzi, oricum te liniștești.
Am înțeles că ele sunt
pretențioase - dacă ești nervos, se agită și ele
Da, ele în asemenea situații, nu
te acceptă, devin nervoase și te înțeapă. Dar dacă ți-a dat una un ac,
celelalte se trag la mirosul de venin și te atacă.
Prisaca ta e destul de mare și
este foarte multă muncă, plus că mai ai și copil mic, cine te ajută și cum
reușești?
Mama și cu tata mă ajută. Cel mai
mult în prisacă tata lucrează. Iar când este nevoie, mama stă cu fetița
și eu mai fac lucru prin prisacă. Plus că eu mai am un serviciu și trebuie să
reușesc și acolo.
Dar până acum, tatăl tău s-a mai
ocupat de albinărit?
Nu, doar eu! Eu am început
afacerea și l-am învățat ce trebuie să facă.
Tu ai învățat partea practică la
rudele tale sau mai mult ai căutat în online informații?
Multă informație am luat de pe
net. Apoi am făcut cursuri de apicultură când eram la Chișinău. Dar în general,
când ceva nu știam, îl sunam pe cumătru și îl rugam să mă ajute. Îl tot
întrebam: „da` ce trebuie de făcut? Iată aici în față stau multe albine
grămadă, ce să fac?”. Și el îmi răspundea și-mi explica tot ce era de explicat.
Zici că ai fost la Chișinău. Ai
făcut studii acolo sau care a fost ocupația ta?
Am lucrat la un schimb valutar
timp de doi ani în Chișinău. În timp ce lucram acolo, am început să adun acte
pentru a obține subvenții în avans de la AIPA. Noaptea ieșeam de la lucru, din
schimbul de noapte și veneam la Soroca. De la Soroca, mă duceam la AIPA, la
Florești. Era ceva greșit, iar mergeam la Soroca și tot așa.
Cât timp ți-a luat să obții
subvențiile în avans?
Noi am depus în luna octombrie
2019 și răspunsul l-am primit în luna aprilie, 2021. Atunci am fost anunțată că
am câștigat proiectul. A durat un pic, până am înțeles toate regulile și să
îndeplinesc toate condițiile.
Pentru mine a fost complicat să
adun toate actele. Eu nu aveam așa mult pământ, dar e obligatoriu să ai pământ.
Special pentru asta, am căutat și am luat pământ în arendă. Terenul care l-am
luat era pe deal. Și au apărut alt gen de probleme - ne furau și atunci am
decis să mutăm stupii acasă.
Câtă miere ați colectat în primul
an de când v-ați lărgit afacerea?
Anul trecut a fosta foarte puțină
floare de salcâm. Când am adus stupii acasă, erau trei rânduri de puieți și
două de mâncare. Dar chiar și așa, am reușit să colectez în total vreo 400 de
kg de miere.
Ce faceți cu producția?
Până acum nu am avut așa vânzări
mari. Sunt la Chișinău procesatori care o comercializează, o exportă. Nu am
avut așa cantitate mare ca să o export. Mai mult o vindem pe loc - câte un
borcan cu miere. La benzinăria la care lucrez sunt mulți care știu deja că mă
ocup de albinărit și mă roagă să le aduc miere. Într-o zi am dus vreo 10
borcane cu miere de acasă (râde mulțumită).
Câți bani ați investit în
prisacă?
Dacă ne referim la stupi, la cei
300 de stupi cu tot cu utilaj care urmează să îi achiziționez, pentru că
aceasta reprezintă a doua parte a proiectului, atunci suma totală, se ridică la
un milion.
Și care este partea ta de
investiție?
350 mii lei a fost investiția mea
și 650 mii lei mi-a oferit statul prin AIPA.
Dar banii de început, de unde
i-ai luat?
Am luat credit. Și banii i-am
investit pe toți în prisacă.
Ai deja venituri din primul an de
afacere?
Da! Anul acesta observăm deja un
venit. Am stupi care îi țin pentru miere, dar am stupi care îi despart pe bază
de familii. Dacă timpul nu o să fie favorabil, eu miere nu o să strâng. Dar o
să-mi permit să vând familii, pentru că le înmulțesc. De exemplu - am făcut 20
de familii, asta înseamnă 20 de pachete, dacă le-am vândut, eu am obținut
suma de 20.000 lei, la sigur. Eu știu că acești 20.000 lei eu trebuie să îi
duc, trebuie să achit creditul, aceasta e realitatea. Dar eu nu mă întristez,
pentru că începuturile nu sunt ușoare.
Te-am văzut cu ochii înlăcrimați
când vorbeai despre ajutorul pe care ți-l oferă părinții, de ce?
Părinți într-adevăr m-au susținut
și mă susțin în continuare. Mă ajută foarte mult, nici nu pot să vă redau. Când
am început afacerea, am rămas și însărcinată. Cu tatăl Dariei am avut
neînțelegeri. Nu a fost să fie și eu am ales să fiu singură și ne-am despărțit.
Eram însărcinată. Nu prea aveam puteri. Dar trebuia să umblu pe drumuri -
dintr-o parte în alta. Nu reușeam. Pentru mine, părinții foarte mult înseamnă,
foarte mult m-au ajutat. Eu de multe ori îi spun mamei: „eu nu știu dacă o să
vină vreodată momentul acela ca să te pot ajuta atât de mult, precum o faci
tu”.
Ce te-a motivat să deschizi
această afacere?
Eu mereu am avut un caracter
puternic. Și nu am permis la nimeni să mă manipuleze, să trăiesc așa cum vrea
alt cineva. Eu știu ce vreau de la viață. Și sunt convinsă că nu poți să
trăiești așa pe pământ, numai că ai trăit. Vreau să fac ceva ca fetița mea,
când va crește mare să zică ca mama e BRAVO.
Părinții mei au plecat peste
hotare când eu eram în clasa 2-3. Iar eu cu sora mea, am rămas cu bunica. Mama
mea e dintr-o familie foarte numeroasă, 11 copii. Fiind cea mai mică din
familie, a rămas aici să locuiască și iată că eu sunt tot aici. Bunica ne-a
crescut pe mine și sora mea mai mică. Eu din clasa a IV-a știu a coace pâine.
Mama spune uneori că eu fac lucrul care ar trebui să îl facă un bărbat. Eu am
avut întotdeauna tăria și puterea să merg mai departe, indiferent de situație.
Și viața îți pregătește multe surprize și dacă nu le știi să faci față, te
prăbușești.
Te-ai gândit vreodată să pleci și
tu peste hotare?
Da! Mi-am făcut acte românești,
am depus jurământul, trebuia să îmi fac doar certificatul de naștere românesc. Dar
mi-a dispărut dorința. Cui să las familiile de albine? Acum are ce să mă țină
acasă.
Ce ai reușit să înveți de la
albine în atâția ani de când le cunoști? Și ce ar trebui noi, ca oameni, să
preluăm de la ele?
Eu mă uit la dânsele și îmi
creează impresia că ele se bucură de fiecare clipă pe care o trăiesc. Ele nu au
așa multe zile de trăit, cum noi. E destul să apară o singură rază de soare și
ele gata, deja sunt afară, se aude zumzetul lor. Albinele prețuiesc fiecare
clipă. Și pot să spun că este ceva frumos și plăcut să lucrezi cu ele.
Spune-mi un îndemn de final
pentru alți tineri care vor să înceapă ceva, care poate vor să depună actele la
subvenționare. Care ar fi sfaturile tale?
Să aibă încrede în propriile
forțe. Dacă vrei cu adevărat să faci ceva, o s-o faci. Mă conduc după propria
persoană și experiență, dacă am vrut să obțin lucrul acesta, am reușit. Am
trecut prin greutăți, dar am un rezultat bun. Și sunt mândră de ceea ce am. E
greu, dar asta nu înseamnă că e imposibil. Trebuie să ai putere, dorință,
răbdare și curaj să bați la ușă, să nu îți fie rușine, să cauți, să întrebi.
Dacă vei stai și aștepta, nimeni nu îți va oferi nimic. Îi îndemn pe toți să
aibă încredere și să meargă înainte. Și într-adevăr, subvențiile în avans de la
AIPA, sunt sume foarte mari, care nu poate să ți le ofere oricine.
Cristina Brumă a fost aleasă
recent, în calitate de președinte al organizației teritoriale de tineri FARM de
la Soroca.
Sursa: FARM
