Primul lot de probă, de caise și cireșe moldovenești,
livrat de către două companii din satul Olănești, raionul Ștefan Vodă, a ajuns
săptămâna trecută în Germania. Fructele au fost importate de către o
cooperativă, organizație specializată în achiziția, procesarea, comercializarea
fructelor și legumelor proaspete, cu o cifră anuală de afaceri de peste 60 de
milioane de euro, dintre care 20 de milioane de euro constituie comerțul cu
prune și cireșe.
Potrivit responsabililor din cadrul Asociației „Moldova
Fruct”, calitatea și gustul fructelor crescute de producătorii autohtoni, au
fost înalt apreciate de către partenerii germani. În cazul cireșelor, acestea
nu sunt doar gustoase și ferme, dar și calibrate conform cerințelor
cumpărătorului german, la linia de calibrare a cireșelor procurată cu suportul
USAID/APM.
Iurie Fală, directorul executiv al Asociației „Moldova
Fruct", susține că pentru ca exportul să fie posibil, a fost nevoie de mai
mult timp, astfel încât pe parcursul unui an s-au dus tratative cu cooperativa
din Germania. „Piața din Germania este o piață importantă pentru producătorii
din Republica Moldova, astfel ne-am
concentrat asupra identificării unui grup care ar fi interesat să importe
fructe autohtone. După o perioadă în care am discutat mai mult telefonic,
reprezentanții Cooperativei OGA/OGV NORDBADEN EG -BRUCHSAL au venit în Moldova
și au vizitat mai mulți membri ai Asociației „Moldova Fruct", unde au
văzut produsele, condițiile de păstrare, ambalajele, sortimentul. Totodată, s-a
discutat și despre cerințele și parametrii de calitate, cantitatea de reziduuri
maxim admisibilă”, a explicat Iurie Fală.
Cele două companii autohtone şi-au propus să producă
fructe de calitate, pentru că aspectul comercial al acestora contează foarte
mult, să respecte tehnologia de producție. „Ca urmare, pe 15 iulie, cireșele și
caisele moldovenești au ajuns în rețelele de comercializare din Germania.
Administraţia cooperativei ne-a spus că fructele noastre sunt foarte bune. A
fost expediat un tir cu şase tone de cireșe și 2,5 tone de caise", susține
directorul executiv al Asociației "Moldova Fruct".
Iurie Fală a îndemnat producătorii din țară să identifice
potențialii clienți și să stabilească un parteneriat de durată, să nu le fie
frică de experiențe și piețe noi. Germania este o piață destul de deschisă
pentru cireșe, prune și caise moldovenești, cu condiţia să fie de calitate.
Această experiență este rezultatul unui program de diversificare
a piețelor pentru companiile autohtone întreprinsă de APEF „Moldova Fruct” cu
suportul Proiectului Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională
(USAID)/Agricultura Performantă în Moldova.
Sursa: east-fruit.com, APM