Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

LIBER LA PESCUIT, CU UNELE EXCEPȚII

În Republica Moldova s-a încheiat perioada de prohibiţie pentru pescuitul în bazinele acvatice naturale, stabilită de Agenţia de Mediu, la finele lunii martie curent.

Astfel, începând cu data de 16 iunie se permite pescuitul tuturor speciilor de pește, cu excepția celor incluse în Cartea Roșie a Moldovei.

Totodată, este interzis pescuitul pe tot parcursul anului: la 100 m în amonte şi în aval de podurile de peste fluviul Nistru şi râul Prut; la gura de vărsare în râul Prut a afluenţilor Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăţ, Ciuhur, Camenca, Gârla Mare, Delia, Nârnova, Lăpuşna, Sărata, Tigheci; la gura de vărsare în fluviul Nistru a afluenţilor Ciorna, Răut, Ichel, Bâc, Botna, pe o distanţă de 500 m de ambele părţi ale gurilor, şi pe cursul acestor afluenţi, pe o distanţă de 5 km de la confluenţă, în braţul Turunciuc pe cursul apei pe o distanţă de 500 m de la ramificaţie.

De asemenea, nu se va putea pescui în golful Goieni; în lacul Beleu; în fluviul Nistru - în sectoarele de la satul Naslavcea, pe o distanţă de 1 km în aval şi de la barajul lacului de acumulare Dubăsari, pe o distanță de 300 m în aval; în lunca Ohrincea a râului Răut.

Conform legislaţiei cu privire la piscicultură, este interzis pescuitul în canalul de evacuare al Centralei Termoelectrice din Moldova, în lacul de acumulare Cuciurgan la o distanţă de 500 m spre nord şi sud de la confluenţă şi de 300 m în largul lacului; în albia veche a râului Prut de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca până la confluenţă cu albia principală; în râul Prut pe o distanţă de 3 km în aval şi de 500 m în amonte de barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca; în fluviul Nistru pe sectorul în amonte de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la km 362;  în fluviul Nistru şi râul Prut pe sectoarele de 100 m în amonte şi în aval de la gurile canalelor de alimentare a bălţilor şi lacurilor; în fluviul Dunărea în limitele teritoriale ale Republicii Moldova.

În acest context, Agenția de Mediu îndeamnă cetățenii să respecte  prevederile legislației în vigoare și să păstreze curățenia în locurile de pescuit și pe terenurile adiacente.

În Cartea Roşie a Republicii Moldova sunt incluse peste 20 de specii de peşte, cu habitat în bazine acvatice din diferite zone ale ţării.

Sursa: Agenția de Mediu

DINAMICA PREȚURI