Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

A FOST CREAT REGISTRUL VITIVINICOL

Vinul Moldovei va avea mai multe șanse să-şi crească nivelul de competitivitate, iar vinificatorii locali – să se extindă pe piețele externe, datorită trasabilității și transparenței întregului proces tehnologic. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a semnat actul de încheiere a lucrărilor și transferul final al Sistemului Informațional Automatizat Registrul vitivinicol (RVV) –  rvv.gov.md, iar funcțiile de gestionare a Registrului au fost transmise Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV).

Vasile Luca, secretar de stat în cadrul MADRM, a declarat că pentru a practica o activitate de creștere a materiei prime, a strugurilor pentru producerea vinului, agenții economici trebuie să fie înregistrați în RVV. „Pentru implementarea prevederilor normative, MADRM împreună cu ONVV a inițiat acest proiect amplu, cu suportul partenerilor externi de dezvoltare. Prima etapă a implementării RVV s-a încheiat: avem un sistem informațional complet funcțional, ce conţine multe detalii importante pentru sectorul vitivinicol.”

Potrivit lui Gheorghe Arpentin, director al ONVV, transferul final al Registrului vitivinicol în gestiunea instituției pe care o conduce, este o realizare extrem de importantă. „Obiectivul RVV este asigurarea trasabilității produselor vitivinicole comercializate şi minimalizarea exercitării controlului din partea statului asupra sectorului vitivinicol. Registrul Vitivinicol este unica sursă oficială de informaţii cu privire la unitățile vinicole, parcelele viticole cu suprafaţa mai mare de 0,15 ha şi evidența produselor vitivinicole.”

Sistemul Informațional Automatizat Registrul vitivinicol este o soluție IT coerentă de trasabilitate a întregului proces de producție-comerț, care conține informații detaliate despre toți producătorii de struguri și vin și, totodată, face posibilă identificarea produselor cu Indicație Geografică Protejată (IGP) și Denumire de Origine Protejată (DOP). Programul constituie un pas important pentru ralierea țării noastre la cerințele impuse de legislația comunitară în ceea ce privește organizarea pieței vitivinicole și totodată, respectă particularitățile locale specifice sectorului. Această bază de date cu informații compleхe este necesară pentru elaborarea de politici de dezvoltare durabilă și pentru administrarea eficientă a sectorului vitivinicol.

Elaborarea Registrului vitivinicol din R. Moldova a fost susținută de Agenția Cehă pentru Dezvoltare. Jan Husák, consilier în cadrul Ambasadei Cehiei la Chișinău a declarat că implementarea Registrului vitivinicol este un adevărat succes. „Sperăm că acest proiect va contribui la dezvoltarea sectorului și la creșterea calității produselor, precum și la extinderea accesului vinificatorilor pe piețele externe”.

Potrivit experților, Registrul vitivinicol corespunde tuturor cerințelor legislației comunitare și ține cont de specificul local al sectorului. Înscrierea viticultorilor și vinificatorilor în RVV este obligatorie, excepție făcând agricultorii care utilizează strugurii doar pentru consum propriu. Cei care nu se vor înscrie în Registrul vitivinicol riscă sancțiuni administrative, interdicţie la obţinerea oricărui tip de subvenții din partea statului și chiar interdicţie la comercializarea strugurilor destinați fabricării vinurilor.

Astfel, www.rvv.gov.md, va furniza informații despre statisticile din domeniul vitivinicol și detalii relevante despre unitățile vitivinicole și plantațiile viticole înregistrate (în funcție de destinație, soi, suprafață, localitate etc.). Caracterul public al informațiilor va permite agenților economici să cunoască  situația reală privind suprafețele de viță-de-vie, fapt ce îi va ajuta să îşi planifice eficient potențialul de producere.

În prezent, în Registrul vitivinicol sunt înregistrate 41 mii hectare de viță-de-vie, parcele viticole de producţie-marfă (mai mari de 0,15 ha) cu soiuri de struguri pentru vin și de masă, destinate producerii coardelor altoi (plantații altoi) şi producerii coardelor portaltoi (plantații portaltoi) și 230 unități vitivinicole. „Registrul vitivinicol” a fost elaborat în perioada 2014 – 2019, iar valoarea proiectului se ridică la 1 milion de dolari SUA.

ONVV

DINAMICA PREȚURI