Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

UCIP –IFAD ANUNȚĂ UN CONCURS DE GRANTURI

UCIP –IFAD anunță un concurs de selectare a 2 beneficiari de granturi pentru dezvoltarea pepinierelor și producerea materialului săditor pentru plantațiile agrosilvice.

Programul Rural de Rezilienţă Economico-Climatică Incluzivă (PRRECI), finanțat de Fondul  Global de Mediu (FGM) şi implementat de către Unitatea Consolidata pentru Implementarea Proiectelor (UCIP) Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD), este conceput pentru a contribui la reducerea sărăciei rurale în Moldova, prin promovarea accesului către o  gamă largă de servicii adecvate şi integrate financiare.

O atenție deosebită în cadrul Programului este atribuită dezvoltării şi implementării tehnologiilor performante în domeniul agricol, cum ar fi acordarea granturilor pentru înființarea/reabilitarea perdelelor de protecție și a plantațiilor forestiere.

Întru asigurarea cu material săditor a beneficiarilor care intenționează să creeze și restabilească perdele de protecție, UCIP IFAD va dota două pepiniere cu echipament și utilaj pentru producerea speciilor native valoroase din punct de vedere economic de arbori, arbuști, inclusiv fructiferi, și plante medicinale, aromatice etc. Întreprinderile selectate vor produce material săditor local de arbori, arbuști, plante etc. și vor asigura beneficiarii programului cu material săditor pentru reabilitarea și plantarea perdelelor forestiere și învelișurilor de iarbă în livezi, vii și pășuni. 

JUSTIFICARE

Una dintre cele mai importante limitări în fața activității agricole din Moldova este clima semi-aridă, care se caracterizează prin cantități foarte variabile de precipitații atmosferice, vânturi puternice şi temperaturii înalte în decursul anului. Accentuarea deteriorării condițiilor de mediu produce efecte ireversibile asupra vieții și activității umane. În cazul redresării condițiilor de mediu, perdelele forestiere de protecție contribuie semnificativ la reducerea eroziunii solului și pierderii umidității din sol ceea ce duce la o producere durabilă.

Pepinieriile vor contribui la introducerea pe piață a unui număr mai mare de specii native de pomi, arbuști  fructiferi și plante erbacee, care vor oferi material săditor agricultorilor cum ar fi nuci, tei, coacăză neagră, agriș, zmeură, aronie (scoruș negru), cătină albă, măceș, mură, plante medicinale și etero-oleaginoase etc.

Nu se vor admite multiplicarea soiurilor altoite.

BENEFICIARI ȘI CRITERII DE ELIGIBILITATE

Beneficiari ai granturilor pentru pepiniere vor fi 2 întreprinderi agricole de orice formă organizatorico - juridică care sunt înregistrate în zona rurală şi își desfășoară activitatea agricolă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu excepția orașelor Chișinău și Bălți. Instituțiile de cercetări științifice, stațiunile tehnico - didactico-experimentale, universitățile și colegiile cu profil agricol înregistrate în orașele Chișinău și Bălti sunt considerate eligibile doar în cazul când aparțin 100 % statului, dețin terenuri agricole și au ca gen de activitate multiplicarea plantelor.

Criteriile de eligibilitate pentru întreprinderi sunt următoarele:

          întreprinderile înregistrate în zonă rurală a Republicii Moldova, instituțiile și stațiunile de cercetare, universitățile și colegiile agricole, inclusiv cele din  orașele Chișinău și Bălți doar în cazul când aparțin 100 % statului, care dețin terenuri agricole în proprietate sau arendă pe un termen de cel puțin 10 ani și au ca gen de activitate multiplicarea plantelor;

          cel puțin 3 ani de experiență practică în producerea materialului săditor;

          deține rapoarte financiare înregistrate la organele de statistică pentru ultimii trei ani (sau declarații de venit după caz);

          declarație de asigurare a cofinanțării a cel puțin 30 % în valoare bănească sau echivalentul în bunuri (teren, echipament, material săditor, etc );

          dispune de specialist cu studii universitare în silvicultură, agronomie, horticultură sau alte domenii de specializare relevante, care va fi responsabil de supravegherea activității pepinierii;

          produce material săditor a cel puțin 10 specii de arbori și arbuști, plante medicinale și aromatice,  etc.

SUMA ȘI SCOPUL GRANTULUI

Suma grantului pentru o întreprindere nu poate depăși 25.000,00 dolari SUA, contribuția beneficiarului fiind de cel puțin 30 % în valoare bănească sau echivalentul în bunuri (teren, echipament, material săditor, etc ) la suma grantului acordat.

Grantul de finanțare va fi acordat pentru procurarea următoarelor categorii de tehnică:

             utilaj pentru lucrarea solului;

             mașini de ridicat și transportat arbori;

             mașini sau utilaj pentru irigație prin aspersiune;

             tractoare;

             echipament de curățire a arborilor (platforme  și foarfece);

             stropitori/aparate de irigat;

             alte  tipuri de echipament relevant.

Procedura de evaluare a cererilor

Cererile de solicitare a  grantului pot fi depuse doar de întreprinderile înregistrate în zonă rurală a Republicii Moldova și instituțiile și stațiunile de cercetare, universitățile și colegiile agricole, inclusiv cele din orașele Chișinău și Bălți doar în cazul când aparțin 100 % statului, dețin terenuri agricole și au ca gen de activate multiplicarea plantelor. Beneficiarul va fi selectat în conformitate cu prevederile Manualului de implementare PRRECI (IFAD VI). Cererea de finanțare și setul de documente vor fi evaluate de Comitetul pentru aprobarea granturilor.

Vedeți mai multe detalii la linkul următor

DINAMICA PREȚURI