Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

CEREREA DE PEPENE VERDE FĂRĂ SÂMBURI ESTE TOT MAI MARE

În Drochia, cererea de pepene verde pe piață este una destul de mare, dar și pretențiile cumpărătorilor sunt foarte multe și variate.

Există persoane care doresc pepeni mai mici și mai dulci, sunt persoane care doresc să consume pepeni mari și cu un conținut de zahăr ceva mai scăzut. Gusturile sunt diferite, tocmai de aceea fermierii trebuie să încerce să se adapteze gusturilor consumatorilor care sunt într-o permanentă schimbare. 

Persoanele care preferă pepenele verde, dar nu le place să-l curețe de semințe, trebuie să știe că există astfel de fructe care nu au deloc sâmburi. Mai mult, acestea sunt cultivate chiar și în Moldova. De șapte ani, pepenii verzi exotici cresc în grădina unei familii din satul Chetrosu, raionul Drochia.  Fermierul spune că a primit semințele din SUA, California.

Prețul unui kilogram de pepene verde fără sâmburi este aproape dublu față de cel obișnuit, deoarece semințele sunt scumpe, iar fructul ajuns la maturitate nu depășește trei kilograme. La moment un kilogram de harbuz fără semințe costă 5,00 lei, iar cel cu semințe - 2,50 lei. Față de anul trecut prețul a crescut cu 40%. S-a stabilit că în mediu pe sezon o persoană trebuie să consume în jur de 120 kg de pepeni verzi.

Fermierii din raion își vând marfa la piețele din orașul Drochia și Bălţi.

Sursa: AGROinform, Drochia

DINAMICA PREȚURI