Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

Deși există cerere în ţară, strugurii fără semințe se cultivă pe suprafețe foarte mici

Deși există cerere mare pentru struguri fără semințe pe piața locală și cea europeană, astfel de soiuri, numite și aperene, se cultivă pe suprafețe foarte mici în Republica Moldova, deoarece unele dintre ele, aduse din Italia, America sau Asia Mijlocie, nu sunt rezistente la ger.

Dmitri Mihov, agronom-șef la o gospodărie producătoare de struguri fără semințe din satul Burlacu, raionul Cahul, a precizat pentru IPN că, din suprafața totală de struguri pe care o cultivă, soiurilor fără semințe le revine doar 5-7%.

Soiurile aperene obținute la Institutul Național al Viei și Vinului,  chiar dacă sunt mai rezistente la temperaturile joase și la boli, decât soiurile aduse, „deocamdată, nu au aspectul necesar pentru export”.

Producătorul a menționat că strugurii fără semințe îi cultivă doar pentru experiență, iar aceștia sunt vânduți în special cumpărătorilor din Chișinău, Bălți și Cahul.

„În lume, soiurile aperene sunt cu 30-50% mai scumpe, față de soiurile tradiționale de struguri. În același timp, în Republica Moldova prețul strugurilor fără semințe este doar cu 10-20% mai mare față de strugurii obișnuiți”, a specificat Dmitri Mihov.

Producătorul spune că a exportat struguri cu semințe în România, Rusia, Ucraina și Polonia, dar a încercat să pătrundă și pe alte piețe din Europa.

„Germania și Austria au cerințe mai stricte, din punct de vedere al reziduurilor de pesticide. Producătorii locali de struguri vor trebui să se conformeze acestor cerințe, dacă vor să-și extindă piețele de desfacere”, a subliniat Dmitri Mihov.

Referindu-se la problemele cu care s-a confruntat în anul curent, producătorul de struguri din satul Burlacu, raionul Cahul, a precizat că ploile abundente au cauzat crăparea boabelor, astfel că unele soiuri timpurii nu au fost bune pentru export.

Sursa: AGROEXPERT

DINAMICA PREȚURI