Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

A fost extinsă perioada de finanţare a proiectului "Livada Moldovei"

Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru realizarea proiectului ”Livada Moldovei” a fost extins până la 27 mai 2023. Parlamentul a ratificat astăzi amendamentele la Contractul de finanțare și la Scrisoarea de însoțire.

Astfel, în conformitate cu amendamentul la Contractul de finanțare, BEI va oferi sumele nedebursate din creditul pentru realizarea proiectului în circa 35 de tranșe. Resursele sunt destinate modernizării și restructurării lanțului valoric al sectorului horticol al Republicii Moldova prin facilitarea accesului la resursele creditare și de leasing oferite de BEI.

Contractul de finanțare cu BEI pentru realizarea proiectului ”Livada Moldovei” a fost semnat în 2014. Valoarea acestuia constituie 120 de milioane de euro. Termenul contractului a expirat la 23 mai 2021, iar extinderea acestuia a fost necesară în vederea valorificării integrale a împrumutului oferit.

Sursa: EastFruit

DINAMICA PREȚURI