Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

FEDERAȚIA AGRICULTORILOR DIN MOLDOVA – LAUREATĂ ÎN CADRUL GALEI AIPA 2019

Federația Agricultorilor din Moldova, FARM, a fost premiată în cadrul Galei AIPA 2019, drept Cea mai Activă Companie de Consultanță din R. Moldova. Evenimentul de premiere a avut loc la 30 mai, într-un local din afara capitalei și a reunit în jur de 300 de invitați printre care oficiali de rang înalt ai autorităților centrale,  reprezentanți ai administrațiilor locale, asociații de profil, entități din domeniul agricol și din ramurile conexe acestuia, inclusiv invitați de peste hotarele țării.

În cadrul celei de-a III-a ediții a Galei AIPA, au fost premiate și scoase în evidență cele mai performante investiții în sectorul agroindustrial din anul 2018, pentru cele 19 categorii aferente domeniilor conexe agriculturii și mediului rural din R. Moldova. Vadim Curmei, directorul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), a felicitat câștigătorii pentru rezultatele frumoase ce le-au obținut în anul 2018, menționând că datorită acestui eveniment pot fi celebrate şi prezentate performanțele mediului de afaceri din agricultură, profesionalismul şi entuziasmul specialiștilor din sector.

Prim-ministrul, Pavel Filip, prezent la eveniment, a felicitat premianții menționând că rezultatele obținute confirmă că agricultura este în continuă dezvoltare în ce privește calitatea, dar și cantitatea recoltei obținute. „Rezultatele bune înregistrate s-au reflectat pozitiv asupra procesului investițional, contribuind la atragerea investițiilor record, crearea locurilor noi de muncă, creșterea impozitelor și taxelor acumulate la bugetul public național”, a punctat premierul. El a menționat că agricultura este considerată o prioritate a actualului Guvern.

Nicolae Ciubuc, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a menționat, că un astfel de eveniment trebuie să aibă continuitate, luând în calcul aportul pe care îl asigură producătorii agricoli, dar și actorii implicați în dezvoltarea acestui sector, pentru economia țării. „Împreună cu întreaga echipă a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, vom fi alături de cei care vor să dezvolte sectorul agricol din țara noastră și vom munci pentru a spori subvențiile din Fondul Național pentru Dezvoltare Agricolă și Mediului Rural, precum și vom continua să avem o colaborare eficientă cu partenerii de dezvoltare, cu partenerii europeni pentru a spori programele de susținere a fermierilor ce investesc în agricultură. Vă felicit pentru munca depusă, pentru optimismul de care dați dovadă în acest sens, pentru curaj și pentru voință. Să  știți  că  întotdeauna eforturile și rezultatele vor fi apreciate pe măsură”, a subliniat Nicolae Ciubuc. În discursul său, ministrul Ciubuc s-a referit la programul de subvenții în avans, declarând că acesta s-a bucurat de popularitate în rândul femeilor fermieri și tinerilor fermieri încă de la primul apel. „În prezent, cifrele ne arată că acest program este un succes, având peste 80 de antreprenori care s-au inițiat într-o exploatație agricolă, cu o contribuție personală de peste 28 milioane lei”, a precizat ministrul.

La eveniment au mai fost prezenți Adrian - Ionuț Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), România și Adrian Pintea, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), România. Ambii au reafirmat convingerea că cooperarea interinstituțională ce o au cu AIPA, va permite continuarea schimbului de experiență, astfel, intensificând relațiile de colaborare, în vederea atingerii  obiectivelor ce și le-au propus prin acele Acorduri de cooperare.

Laureații Galei AIPA

Câștigătorii celor 19 nominalizări la Gala Premiilor AIPA 2019 sunt:

·        „Tânăr Fermier de Succes” - SRL ,,Ionex-Trans’’, s. Costești,r-nul Ialoveni;

·        „Inovații în Agricultură” - Î.M. ,,Met Sa Produse Impex’’ SRL, or Drochia;

·        „Cea mai de Succes Femeie-Fermier” - SRL „Poliglia”,s. Negureni, r-nul Telenești (membru FARM);

·        „Cel mai de Succes Grup de Producători Agricoli”- SRL ,,Fresh Time’’, s. Chipeșca, r-nul Șoldănești;

·        „Start-up-ul Anului”-  SRL ,,Euroalun’’, s. Puhoi, r-nul Ialoveni;

·        „Cea mai Performantă Plantație Multianuală” - SRL ,,Plaiul  Bârlădean”, s. Bârlădeni,  r-nul Ocniţa;

·        „Cea mai Performantă Fermă Zootehnică”- SRL ”Garma Grup’’,s. Fîrlădeni, r-l Hînceşti;

·        „Cea mai Performantă Investiție în Dezvoltarea Infrastructurii Postrecoltare și Procesare”- SRL ,,Regina Naturii’’, s. Costești, r-nul Ialoveni;

·        „Cea mai Atractivă Pensiune Agroturistică”- II  ,,Hanganu Ion’’, s. Lalova, r-nul Rezina;

·        „Cele mai Avansate Tehnologii în Domeniul Vitivinicol”  - IM Chateau-Vartely SRL, r-nul Orhei;

·        „Implementarea Bunelor Practici în Agricultura Conservativă” - SRL „Hiliuţanul”, s. Hiliuţi, r-nul. Râşcani (membru FARM);

·        „Cel mai Bun Exemplu în Agricultura Ecologică”- SRL „Agro-Sadim”, r-nul Comrat;

·        „Contribuabilul Agricol FNDAMR”-  SRL „Floreni”, s. Floreni, r-nul Anenii Noi;

·        „Apicultorul Anului”- SRL „Apisterra”, s. Ruseștii Noi, r-nul Ialoveni

·        ,,Asociația de Profil a Anului” - Asociaţia Producătorilor și Exportatorilor de Struguri de Masă (APESM);

·        „Cea mai Cooperantă Bancă în Susținerea Producătorilor Agricoli”- BC ,,Moldova –Agroindbank’’ SA

·        „Cea mai Activă Companie de Consultanță”- Federația Agricultorilor din Moldova (FARM);

·        „Proiectul Anului Finanțat de Partenerii de Dezvoltare”- Proiectul de Reziliență Rurală finanțat de IFAD;

·        „Jurnalismul Agricol – pentru Promovarea Activă a Sectorului Agricol”- AGRO TV Moldova

MADRM, AIPA

DINAMICA PREȚURI