Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

PRODUCĂTORII AGRICOLI INSTRUIȚI ÎN IMPLEMENTAREA STANDARDELOR GLOBALG.A.P.

Circa 30 de producători de fructe și legume din Republica Moldova, care vor să-și exporte produsele, vor studia în cadrul unei instruiri standardele GlobalG.A.P și GRASP, solicitate de marile lanțuri de supermarketuri din Uniunea Europeană și din Orientul Mijlociu. Instruirea se desfășoară în perioada de 12-15 februarie curent și este organizată de  proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (USAID/APM).

Implementarea standardelor GlobalG.A.P. și GRASP demonstrează că gospodăria agricolă produce fructe și legume sigure şi dă dovadă de responsabilitate socială în raport cu angajații săi. În ultimii ani, tot mai mulți producători agricoli din Republica Moldova, asistați de Proiectul USAID/APM, sunt interesați să implementeze standardele GlobalG.A.P. în gospodăriile lor, deoarece este o cerință obligatorie pentru exportul pe piețele internaționale.

GlobalG.A.P. este un standard internațional elaborat în Europa pentru producătorii agricoli, recunoscut de către comercianții de produse agricole. Cerințele GlobalG.A.P. cuprind întregul proces de producție, începând cu selectarea terenului și până la livrarea fructelor și legumelor. Aplicarea standardului GlobalG.A.P. are ca scop să asigure consumatorul cu fructe și legume sigure pentru consum prin minimizarea efectelor negative asupra mediului, reducerea chimicalelor folosite și asigurarea unei abordări responsabile a sănătății și securității lucrătorilor, cât și a bunăstării animalelor. La moment, circa 120 de țări implementează standardele GlobalG.A.P.

Legislația Republicii Moldova cuprinde mai mult de 75% din cerințele GlobalG.A.P., fiind cerințe obligatorii ele trebuie să fie implementate de către producători.

În Republica Moldova standardele GlobalG.A.P. sunt implementate de 15 ani, iar de atunci circa 30 de producătorii agricoli au fost certificați, majoritatea dintre ei și-au reconfirmat în fiecare an corespunderea la cerințele respective.

În anul 2018, pentru prima dată în Republica Moldova doi producători a fost certificați GlobalG.A.P./GRASP, care este un standard adițional, ce confirmă că personalul în cadrul gospodăriei contează. Astfel, Republica Moldova a devenit prima țară din spațiul CSI care a implementat standardele GlobalG.A.P./GRASP.

Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova își propune în perioada 2016-2021 să ajute producătorii agricoli să sporească competitivitatea produselor agricole autohtone și să crească vânzările pe piața locală și internațională.

Sursa: APM

DINAMICA PREȚURI