Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

CARE ESTE POZIȚIA MOLDOVEI PE PIAȚA STRUGURILOR DE MASĂ

În prezentarea sa din cadrul Conferinței Naționale „Strugurii de masă din Moldova”, Andriy Yarmak, economist al Departamentului de Investiții, FAO, Italia, a vorbit despre locul țării noastre pe piața mondială a strugurilor de masă. El s-a referit și la liderii și outsiderii în comerțul internațional și ce au în comun cu R. Moldova.

Potrivit expertului FAO, lider pe piața mondială a strugurilor de masă este Chile, datorită utilizării standardelor de calitate americane. SUA este al treilea exportator mondial. Cel mai mare exportator european este Italia, grație calității și marketingului.

Asia de Sud-Est este regiunea care anual ridică cu 28 % nivelul de import al strugurilor de masă, din cauza creșterii numărului de populație și a veniturilor acestora. Vietnam anual mărește de două ori importul de struguri de masă. Piața Orientului Apropiat, la fel este interesantă. Acolo creșterea importului de struguri de masă este mai mică, de 7 %, dar tot e mai bine decât piața Uniunii Europene, care nu crește deloc. După el, Moldova poate exporta struguri atât de departe, iar exemplul Chile este ideal.

Yarmak susține că Rusia scade importul de struguri de masă. Diversificarea piețelor de export este un aspect foarte important, spune  expertul. „Lucrez în R. Moldova de 15 ani și și toată lumea vorbește despre necesitatea de a diversifica exporturile, Însă, ca și înainte, aproape totul este vândut în Rusia. Adică mergeți pe calea cea mai simplă. Trebuie să aveți în vederea că prin vânzarea de produse ieftine țărilor cu venituri modeste, sunteți expuși riscului. Astfel de țări sunt mai instabile din punct de vedere economic și politic. Planificarea veniturilor prin investiții în vânzări pe piețele unor astfel de țări este un risc ridicat” susține Yarmak.

Expertul a menționat că Moldova este „liderul” prețurilor mici la struguri de masă, pentru că vinde mai ieftin decât toți ceilalți exportatori. După el, cu același volum de exporturi care îl are în prezent, Moldova poate obține venituri de 5 ori mai mari, adică 200 de milioane USD în loc de 40.  Yarmak consideră că R. Moldova ar putea obține 25-30 de lei pentru un kg de struguri de masă pe piețele din Orientul Apropiat și Asia de Sud-Est, dacă va livra struguri de calitate superioară. Acesta ar fi prețul după eliminarea cheltuielilor pentru ambalare și transport. „Atunci când livrăm produse de calitate premium pe aceste piețe, acest preț poate fi destul de real”.  În prezent, prețurile cu amănuntul pentru struguri de înaltă calitate în aceste țări variază între 5 și 12 USD pe kg.

Yarmak susține că reorientarea producerii către segmentul premium, va reduce riscurile de afaceri prin faptul că livrările se vor face spre țări mai stabile din punct de vedere economic și politic. Astfel, vor crește veniturile, din cauza prețului mai înalt, inclusiv veniturile agricultorilor. După el, riscul de imposibilitate de realizare a strugurilor este mult mai periculos decât riscul de reducere a prețurilor. Acest risc este cel mai mare, atunci când produsele sunt de calitate ieftină. În cazul produselor premium, acest risc este aproape nul.  Din cauză că vând strugurii foarte ieftin, fermierii moldoveni nu au destui bani să investească în procesare, depozitare, marketing. Ei nu pot vinde scump majoritatea strugurilor, pentru că nu sunt de calitate superioară. Pe unele piețe, acești struguri nu vor avea niciodată acces.

Expertul FAO susține că în toate țările din spațiul post-sovietic există o mare problemă cu faptul că întrebarea de bază este „cum de produs”, în timp ce țările de succes se întreabă „cum să vândă”. Dacă vom schimba această mentalitate, agricultorii vor putea câștiga mai mulți bani. Pentru aceasta trebuie de combinat eforturile producătorilor, împreună cu munca sistematică în marketing. Este necesar de investit în promovarea produselor și logistică. „Doar munca de producere, nu este suficientă pentru cu succesul afacerii ”, crede Yarmak.

DINAMICA PREȚURI