Primul portal agricol din Moldova
CERERI & OFERTE PLASEAZĂ ANUNȚ OFERTE RECENTE CERERI RECENTE INFOCENTRU

Primele cireșe și căpșune pe piața din Ungheni

Pe piața din Ungheni au apărut primele cireșe și căpșune autohtone. Comercializează fermieri mici și mijlocii în cantități nu tocmai mari. Calitatea cireșelor de mai este una medie și puțin mărunte, în schimb căpșunele sunt de calitate mai înaltă fiind crescute în sere.

Prețul mediu de comercializare a cireșelor este de 30,00 lei/kg și e cu 10,00 lei/kg mai mare ca în perioada similară a anului precedent. Căpșunele se vând cu 70,00 lei/kg și sunt de 2 ori mai scumpe ca anul trecut. Pentru producătorii agricoli prețurile nu sunt exagerate, însă nu orice consumator poate să-și permită să procure așa fructe. Produsele se vând în cantități mici, câte 300 - 500 grame și până ce pe producători îi satisface situația la moment, dar când se va începe recoltarea în masă ei vor avea nevoie de o piață mai mare și atunci e posibil să apară primele probleme în ce privește comercializarea. Aceștia vor fi nevoiți să vândă cu un preț mai redus pentru a nu se întoarce acasă cu lăzile pline și acum sunt în căutarea cumpărătorilor angrosiști.

Sursa: AGROinform, Ungheni

DINAMICA PREȚURI